Scopul proiectului

Proiectul cultural “Muzee şi colecţii religioase. Tezaurul brâncovenesc și post-brâncovenesc de la Mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni” propus de Institutul Naţional al Patrimoniului, a urmărit readucerea în memoria contemporanilor a dimensiunii culturale excepţionale pe care a cunoscut-o Ţara Românească in timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, prin refacerea expoziției ce păstrează obiecte de mare valoare aparținând patrimoniului cultural național din epoca amintită.

De asemenea, un alt obiectiv al proiectului amintit este să atragă atenţia asupra stării precare de conservare în care se găseşte mare parte din acest segment de patrimoniu mobil. În același timp, proiectul are şi o componentă educaţională, prin activităţi de sensibilizare a publicului ţintă (elevi), prin organizarea unui concurs pe tema cunoaşterii şi înţelegerii epocii de înflorire culturală excepțională brâncovenească şi post-brâncovenească.

            Pentru arta şi cultura Ţării Româneşti, ultimele decenii ale secolului al XVII-lea şi primele decenii ale secolului al XVIII-lea, constituie o perioadă de cristalizare şi apoi de înflorire a primului stil naţional denumit şi stil brâncovenesc (cantacuzin - brâncovenesc) - după numele domnitorului Constantin Brâncoveanu - reprezentând o sinteză între arta de tradiţie bizantină şi ecouri ale Renaşterii târzii şi ale Barocului. Icoanele se caracterizează în această perioadă printr-o mare bogăţie şi preţiozitate, atestând văditul gust pentru fast şi opulenţă manifestat de Constantin Brâncoveanu.

Școala de pictură murală inaugurată la mănăstirea Hurezi, cu programul său iconografic original și expresia sa de valoare excepțională, ca și arhitectura brâncovenească au fost recunoscute în epocă și au influențat întreg arealul ortodox. Școala artistică, în special cea a picturii murale și a icoanelor, înființată la Mănăstirea Horezu, în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, a reprezentat o sinteză între arta orientală bizantină și arta occidentală, și a exercitat o influență profundă în arta și arhitectura religioasă din regiunea Balcanilor, răspândindu-se din Valahia în toată vecinătatea ortodoxă. Încă din secolul al XVII-lea şi cel mai frecvent în secolul al XVIII-lea, autorii îşi semnează operele. Ieşind din anonimat, ei demonstrează noul statut social pe care îl dobândiseră. Dintre ei, doi mari maeştri, Pârvu Mutu şi Constantinos vor contribui la definirea stilului brâncovenesc în pictură, prin crearea unei adevărate "şcoli". Constantinos, probabil grec de origine, reprezintă centrul athonit de pictură, adaptat, însă, cerinţelor locale. Lucrează o perioadă îndelungată în Ţara Românească, încă din vremea lui Şerban Cantacuzino. El este presupusul autor al icoanelor de la biserica mănăstirii Cotroceni. În timpul lui Constantin Brâncoveanu conduce echipa formată din zugravii Ioan, Andrei, Preda, Stan, Ioachim, Marin, Nicolae, Ianache, Efrem, Iosif, Istrate, Hranit, care lucrează la ansamblul de pictură de la mănăstirea Hurezi (1694-1703), întemeind aici o "şcoală"de pictură. Aceşti zugravi vor executa, în cursul secolului al XVIII-lea, pictura murală a numeroase biserici din Ţara Românească, Transilvania şi Banat, contribuind la răspândirea stilului brâncovenesc.

Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, stilul creat în timpul lui Brâncoveanu va supravieţui, în formule provinciale, în numeroase centre locale de pictură, unde acesta era practicat de zugravi mai puţin instruiţi. Locul domnitorilor şi al marilor boieri este luat acum, în calitate de ctitori şi donatori, de categoriile sociale mai modeste - boiernaşi, negustori sau obşti săteşti.

Constantin Brâncoveanu a fost în același timp și un mare ocrotitor al tiparului, școlilor și bibliotecilor. Un element important din punct de vedere patrimonial al mănăstirii Hurezi, şi care o individualizează în rândul ctitoriilor brâncoveneşti a fost înfiinţarea, pentru prima oară, de către ctitorul său, a unei biblioteci pe care Brâncoveanu a dotat-o cu numeroase cărţi, atât din cele tipărite în tipografiile din ţară cât şi cumpărate din străinătate, în special din spaţiile italian şi grecesc. Despre importanța acestei biblioteci ne putem da seama din inscripţia din 1708, aflată deasupra uşii edificiului: „Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărților imbie înțeleaptă îmbelșugare“. Biblioteca cuprindea importante lucrări ale vremii: Odiseea lui Homer (tipărită la Basel la 1541), Tragediile lui Euripide (tipărite la Basel în 1551), Novellae adăugate de Iustinian I cel Mare Codexului său (tipărite la Paris în 1568), precum şi lucrări ale istoricilor bizantini (Ana Comnena, Laonic Chalcocondil, Constantin Manasses). Biblioteca s-a bucurat de colaborarea a trei personalităţi ale tiparului şi culturii scrise: arhimandritul Ioan din Câmpulung (solicitat de Brâncoveanu pentru copierea în jurul anului 1700 a cunoscutei cărţi populare Varlaam și Ioasaf șiPomelnicul mănăstirii Hurezi), învățatul Rafail și Dionisie Eclesiarhul.

Stilul brâncovenesc se oglindea şi în argintăria laică (pocale, bijuterii, etc.) și de cult (anaforniţe, ripide, chivote, căţui, cruci, cădelniţe, potire, ferecături de cărţi, etc.), comandată unor artiști cu renume: starostele argintarilor din Braşov, Georg May II, Sebastian Hann, Johannes Henning etc. Argintarii saşi erau recunoscuţi şi apreciaţi pentru stilul lor apropiat de baroc: decoraţiuni bogate, ornamente încărcate, motive vegetale (bujorul, laleaua, narcisa, trandafirul şi garoafa) şi animale, și pentru tehnica cizelării și “au repoussé”.

Și nu în ultimul rând, broderiile realizate în diferite ateliere din Ţara Românească, erau adevărate opere de artă în epoca brâncovenească, atât prin tehnică, cât și prin firele de aur şi argint și mătăsurile naturale folosite. La Hurezi era un astfel de atelier, condus de artista Despineta, venită de la Constantinopol. Sunt adevărate opere de artă broderiile de pe veșmintele religioase. Mănăstirea Hurezi deține câteva veșminte religioase din secolele XVIII-XIX: dvere, feloane, stihare, antimisuri, bedernițe, epitrahile, epitafuri, acoperământ pentru Sfânta Masă etc.; din păcate starea lor de conservare nu permite expunerea acestora.

Mănăstirea Hurezi deţine o colecţie bogată de icoane pe lemn clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, reprezentând scene din viaţa Mântuitorului şi a Maicii Domnului, dar şi Sfânta Treime (praznice împărăteşti), Sfinţii Apostoli şi, desigur, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai mănăstirii şi ai ctitorului acesteia. Un număr mare de piese de cult de patrimoniu care au aparținut mănăstirii sunt deţinute de muzee, care la rândul lor le-au clasat în patrimoniul cultural naţional mobil. Mănăstirea mai deţine o serie de obiecte de cult, care au o valoare foarte mare dar care nu sunt clasate în patrimoniul cultural. Proiectul şi-a propus ca şi acestea să intre în atenţia specialiştilor pentru a putea fi clasate în Patrimoniul Cultural Naţional, potrivit Legii 182/2000, completată de HG 886/2008, ce stabileşte procedura şi normele de clasare prin care bunurile cultural mobile se clasifică în Fond (valoare naţională) şi Tezaur (bunuri cu valoare deosebită pentru umanitate). În prezent, Mănăstirea Hurezi are clasate la categoría Tezaur 77 de bunuri culturale (icoane împărăteşti, icoane de tâmplă, icoane praznicar de tâmplă).

O parte din aceste obiecte de patrimoniu sunt adăpostite în Casa Domnească (VL-II-m-A-09894.03), devenită în timp arhondaric şi care are în prezent o funcţionalitate muzeală. Casa domnească, ce cuprinde jumătatea dinspre est a laturii sud a incintei mănăstirii, este alcătuită din două nivele: subsol înălțat, ocupat de două pivnițe mari cu bolți rezemate pe ziduri și puternice masive de zidărie în centrul încăperilor (trei la un beci și unul la celălalt). Nivelul doi are acces prin două scări de piatră prin care se ajunge la câte un foișor, el cuprinde un salon mare și unul mai mic, despărțite printr-o sală și acoperite cu bolți sprijinite pe ziduri și, în centrul încăperilor, pe coloane groase de piatră de formă tronconică; la extremitatea de est a palatului se află apartamentul domnului, compus dintr-o cameră mare cu boltă stelată, alta mai mică și closetul, formând un ieșind pe latura exterioară a incintei, cu acces printr-o galerie de zid.

Expoziţia refăcută de Institutul Naţional al Patrimoniului a ţinut cont de starea de conservare a obiectelor ce vor fi expuse, încercând să surprindă cele mai reprezentative icoane aparținând școlii de pictură brâncoveneşti. De asemenea, a fost punctată și atenţia acordată de domnitor tipăriturilor religioase, păstrate în biblioteca alăturată. Urmând criteriul cronologic (care a fost regulă de bază şi la prima expoziţie realizată în 1972 de către echipa condusă de istoricul de artă Teodora Voinescu) şi starea de conservare sunt expuse icoane, cărți religioase, piese de cult, obiecte de orfevrărie etc., datând din secolele XVII, XVIII şi XIX.

O noutate a expoziției este prezentarea pentru prima oară a douăsprezece icoane ce fac parte din iconostasul bolniței (Sfinții Apostoli - 6, și scene din viața Maicii Domnului și a lui Iisus - 6), precum și a șapte icoane cu dublă față - icoane prăznicar (icoane de mici dimensiuni cu două fețe) aparținând bolniței (1696). Dintre cărțile religioase și laice păstrate azi în Biblioteca de la mănăstirea Hurezi, tipărite între secolele XVII-XX: evanghelia, octoih, triod, minei, penticostar, cazanie, psaltire, ceaslov etc., am expus două Evanghelii cu ferecături de argint aurit de la 1697 (Antim Ivireanul) și un Triodion de la 1700, toate trei aflate într-o bună stare de conservare.

Pentru a întregi zestrea de excepție a colecției muzeale de la mănăstirea Hurezi, am prezentat, în sala de intrare din Casa Domnească, còpii ale unor importante obiecte liturgice care au aparținut Mănăstirii Hurezi și care astăzi se află în custodia Muzeului Național de Artă din România precum și còpia unui hrisov de danie al domnitorului Constantin Brâncoveanu către mănăstirea Hurezi, hrisov aflat în Arhivele Naționale ale României.

Mănăstirea Brâncoveni este pomenită pentru prima dată în 1582, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” de către Mihnea Turcitul, care întăreşte mănăstirii moşiile dăruite de jupâneasa Calea, fiica Neacşei, dar nu precizează ctitorul. Într-un document din 30 aprilie 1641, Matei Basarab pomeneşte că mănăstirea „a fost făcută şi ridicată din temelia ei de bunicii şi părinţii domniei mele”. Acesta, împreună cu nepotul său, Preda Brâncoveanu, bunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu, au refăcut şi au mărit aşezământul “cu ziduri de jur-împrejur şi deasupra porţii cu un turn puternic” şi probabil stăreţia, între anii 1632 şi 1640, după cum aflăm din pisania pusă de Constantin Brâncoveanu în 1699, când a reconstruit biserica mare a mănăstirii: “După ce au dăruit Domnul Dumnezeu pe răposatul Matei Voevod cu domnia țării aceștia…domnia lui împreună cu răposatul moșul domniei mele Preda biv vel vornic Brâncoveanul, au fost pus nevoință și cheltuială și au zugrăvit sfânta biserică, înfrumusețând-o pe dinăuntru cu podoabe și cu cele ce se cuvin iară pe dinafară cu chilii, cu clopotniță și cu altele, precum se văd”. Ultima etapă constructivă este datorată lui Constantin Brâncoveanu care a revitalizat mănăstirea (iniţial mănăstire de călugări) şi a reconstruit biserica la 1699 (zugrăvită la 1704) – „...den temelie au început a face …care începere la iunie 9, leat 7207 (1699) s-au făcut”, concepută ca necropolă pentru înaintașii săi. Ispravnic al lucrărilor a fost Radul Golescu vel comis, adus de domnitor de la Hurezi.

Casa egumenească (fosta Casă domnească) este amplasată în colțul de nord vest al incintei și o parte din ea adăpostește colecția muzeală și depozitele de obiecte ale mănăstirii. De plan pătrat, cu două niveluri, casa are un beci la nivelul solului, compartimentat prin stâlpi și arce, în trei travee boltite “în leagăn”. În 1989-1990, beciul casei egumenești a fost amenajat ca lapidariu și adăpostește piese provenite de la mănăstirile Văcărești și Pantelimon dar și mobilier - scaune arhierești, diaconești, de strană - de la lăcașurile de cult din zonă, distruse sau fără condiții de depozitare, precum și din biserica bolniței mănăstirii.

Expoziţia de la Mănăstirea Brâncoveni, tinând cont de starea de restaurare a obiectelor, încearcă să surprindă cele mai reprezentative obiecte de orfrevărie brâncoveneşti și posatbrâncovenști (candela, anaforniță, cruce în filigran, disc). De asemenea, a fost punctată și atenţia acordată de domnitor tipăriturilor religioase. O noutate a expoziției este expunerea pentru prima oară a Evangheliei tipărită în ultimul sfert de veac XVII, cu dedicația domnitorului pe ea. Dintre tipăriturile păstrate azi la mănăstirea Brâncoveni, cele mai bine păstrate sunt sunt cele postbrâncovenești (sec. XVIII), prezente și ele în expoziție: evanghelia, antologhion, liturghier, catavasier, minei, pravilă, prăvălioară.

Pentru a îmbogăți colecția muzeală de la mănăstirea Brâncoveni (o colecție, din pacate, nu la fel de bogată ca cea a Hurezilor), am expus, în sala mare din Casa egumenească, copii ale unor importante obiecte liturgice ce au aparținut Mănăstirii Brâncoveni, și care, astăzi, se află în custodia Muzeului Național de Artă din România.

ist. dr. Florentina Udrea