Mânăstirea Brâncoveni

Ansamblul situat la poalele unei terase a Oltului, pe malul său drept, mai jos de șoseaua Slatina - Caracal, este compus din biserica mare a mânăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (OT-II-m-A-08687.01), înconjurată de casa egumenească (OT-II-m-A-08687.03), turnul clopotniță (OT-II-m-A-08687.04), chilii (OT-II-m-A-08687.05), clădiri anexe (OT-II-m-A-08687.06), și zidul de incintă (OT-II-m-A-08687.07) formând un așezământ monahal cu aspect de fortificație. Biserica bolniței, cu hramul “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” (OT-II-m-A-08687.02) se află la sud de incintă, pe malul unui iaz.

Biserica mare a mânăstirii are plan triconc, pridvor deschis şi turlă poligonală, cu 10 laturi, pe naos (cea de pe pronaos, prăbuşită la 1838, nu a mai fost refăcută). Absida altarului, poligonală la exterior și circulară la interior este acoperită cu o semicalotă. Proscomidia şi diaconiconul sunt practicate în grosimea zidurilor. Pronaosul este acoperit cu o calotă sferică iar pridvorul cu boltă semicilindrică, cu penetraţii.

Portalul sculptat în piatră al intrării în biserică poartă, în medalion, stema Țării Românești și este suprapus de pisania încadrată între vrejuri sculptate. Iconostasul de lemn, datând din secolul al XIX-lea, a înlocuit, probabil, o catapeteasmă de zid. Ancadramentele ferestrelor, cu reliefuri florale, plate, au fost refăcute în 1842; se păstrează un singur ancadrament originar, cu profilatură gotică, la diaconicon. Reliefuri vegetale sculptate împodobesc și coloanele de piatră ale pridvorului.

În pronaos, sub pietre de mormânt puse în 1688 și 1699, odihnesc membri ai familiei domnitorului Constantin Brâncoveanu (Preda vel vornic - bunicul, Papa postelnic- tatăl, Stanca Cantacuzino -mama și Barbu - frate); în pridvor se află mormântul ultimului stareț al mănăstirii, preotul Radu Şapcă din Celei, erou al revoluţiei de la 1848.

Casa egumenească este amplasată în colțul de nord vest al incintei. De plan pătrat, cu două niveluri, casa are un beci la nivelul solului, compartimentat prin stâlpi și arce, în trei travee boltite “în leagăn”. Cercetarea ce a premers restaurării din 1985 a relevant sistemul originar de acoperire a etajului cu calote sferice rezemate pe trompe de colţ şi arce de zidărie. Scara din beton alipită faţadei estice a casei, pentru acces la etaj este un rezultat al restaurării. În 1989-1990, beciul casei egumenești a fost amenajat ca lapidariu și adăpostește piese provenite de la mânăstirile Văcărești și Pantelimon. Un corp cu două niveluri, alipit de zidul de incintă face legătura între casa egumenească și turn.

Turnul de poartă, prismatic cu opt laturi, cu 4 niveluri înălțate pe o bază pătrată păstrează multe dintre atributele epocii lui Matei Basarab, fiind similar cu cele de la mânăstirile Brebu (Prahova) şi Codreni (Călăraşi). Etapei de restaurare din anii `70 şi `80 (1985-1988) se datorează ultimul nivel, care este reconstruit după modelul celui de la mănăstirea Brebu.

Clădirile anexă din incintă din colţul nord-estic şi clădirea exterioară au fost ridicate pentru funcții gospodărești, în secolul al XIX-lea (după seismul din 1838 și refăcute în anii 1842 -1847) şi în perioada de schimbare a funcţiunii mănăstirii, în azil de bătrâni.

Zidul de incintă păstrează din etapa de refacere şi de fortificare a mănăstirii preexistente datorate lui Matei Basarab un fragment cuprins între turnul intrării şi casa egumenească, zid supraînălțat în etapa Constantin Brâncoveanu. Alte porţiuni de zid aparţinând incintei întărite se desfășoară pe latura de vest şi cea de est, libere sau înglobate în corpul de chilii și poartă semnele refacerilor din secolele al XVIIII-lea şi al XIX-lea.

Chiliile de pe latura de sud sunt atribuite etapei de refacere din timpul lui Constantin Brâncoveanu (1699-1702). Lucrările de reabilitare din 1957-1959 și restaurarea din 1973 -1977 marchează aspectul de azi al clădirii cu parter şi etaj, cu încăperi deservite de o galerie deschisă la parter şi închisă la etaj cu geamlâc. Capătul din spre vest este mai dezvoltat folosind ca arhondaric şi stăreţie. Pe la parterul acestei clădiri, un pasaj îngust conduce către o uşă de acces spre grădină şi spre biserica bolniţei.

Biserica bolniței, construită de Constantin Brâncoveanu în 1702, pe locul bisericii de lemn a jupânesei Calea este singura componentă a ansamblului care a rămas neafectată de transformări. Lăcașul este un exemplar pur al tipului planimetric triconc, cu turlă masivă pe naos. Absidele sunt semicirculare la interior și poligonale la exterior. Altarul, încadrat de pastoforii, este acoperit cu o calotă, naosul cu turla pantocrator, pe pandantivi, iar pronaosul, despărțit de naos printr-un zid plin cu o calotă pe pandantivi. Faţadele sunt tratate unitar - soclu de piatră, ziduri încinse de un brâul median, cu tor, cornişă decorată cu un registru de două rânduri de zimți de cărămidă. Ferestrele au ancadramente sculptate în piatră, ca și intrarea de vest care este accentuată prin pisania de piatră și nişa icoanei de hram. Turla prismatică, cu opt laturi stă pe o bază cubică și are cornişe marcate prin registre de cărămidă zimțuită.

Pictura originară, de la 1702, deși foarte deteriorată în conca altarului, peretele de vest al naosului și calota pronaosului permite recompunerea programul iconografic dominat de scenele Coborârea la Iad și Deisis (Rugăciunea pentru mântuirea sufletelor) în legătură cu funcția funerară a bisericilor de bolniță. Tabloul votiv îi înfățișează pe Constantin Brâncoveanu și bunicul său, vornicul Preda Brâncoveanu, Papa Brâncoveanu, tatăl domnitorului și Danciu vel vel Vornic, tatăl lui Matei Basarab.